Rețea de traficanți de stupefiante, printre care şi minori, destructurată! Ascudeau ,,marfa” în boscheți sau cimitire, iar plata se făcea cu criptomonede
O rețea de traficanți, printre care și minori a fost destructurată de polițiști! Tinerii din Brașov au fost reţinuţi pentru trafic de droguri şi constituirea unui grup infracţional organizat.
Aceștia foloseau aplicaţii criptate și metoda dead dop, în acest caz plata făcându-se prin criptomonedă.
Este vorba despre tineri cu vârste între 17 şi 21 de ani, vânzarea propriu-zisă a drogurilor fiind în sarcina minorilor.
Potrivit anchetatorilor, membrii aveau roluri bine definite, unii cumpărau și transportau substanțele, alții le ascundeau în zone împădurite şi chiar într-un cimitir pentru ca acestea să fie ridicate de clienți, în timp ce unii supravegheau tranzacţiile sau urmăreau clienţii care nu ar fi prezentat încredere.
"Din probatoriul administrat a reieşit faptul că, începând cu luna august 2024, 7 dintre persoane ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată, în scopul obţinerii de importante beneficii materiale din comercializarea de droguri de risc şi mare risc. Astfel, în intervalul august 2024 - mai 2025, membrii grupului infracţional organizat, sub coordonarea liderului, ar fi procurat, deţinut, intermediat şi vândut substanţe interzise (canabis, amfetamină şi ketamină), fie direct unor persoane apropiate şi verificate, fie prin metoda dead drop (evitând contactul direct cu persoanele necunoscute), cu preţuri între 50 şi 500 de lei gramul, (...)
Cercetările au reliefat că, în acelaşi interval de timp, alte 6 persoane, neafiliate grupării de criminalitate organizată, dar aflate în relaţie de colaborare cu membrii acesteia, ar fi procurat, deţinut şi comercializat diferite cantităţi de droguri de risc şi mare risc către consumatori din judeţul Braşov",
În urma perchezițiilor domiciliare de ieri 15 mai, au fost descoperite şi ridicate diferite cantităţi de canabis, obiecte purtând urme de substanţă, cântare digitale, grindere, sume de bani, precum şi alte mijloace de probă.
"La aceeaşi dată, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov au dispus reţinerea a 13 persoane, pentru 24 de ore.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov cu propunerea de arestare preventivă a 10 dintre persoanele reţinute, pentru 30 de zile, faţă de alte 3 persoane, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov, luând măsura controlului judiciar", transmite IPJ Brașov.
2 Comentarii
Auristii obțin fonduri....sa aibă cu se droga semeon și calinut...apoi merg s-o babardeasca pe alexandreasca...ca gușă și păcurar sunt plini de cancer...
lasa ca-l aleg tinerii pe mucusor si va fi la liber drogangeala