Numărătoarea inversă a început: Neversea Kapital aduce magia festivalurilor pe Arena Națională între 4-6 iulie. Ce trebuie neapărat să știi

Bucureștiul se pregătește să pulseze în ritmul unora dintre cei mai mari DJ ai lumii, pentru că mai sunt doar câteva zile până la prima ediție Neversea Kapital 

Între 4 și 6 iulie, Arena Națională se transformă în epicentrul distracției, al libertății și al muzicii electronice și urban, cu zeci de mii de fani așteptați la porțile festivalului.

Line-up-ul este pur și simplu exploziv: Paul Kalkbrenner, Axwell, Lost Frequencies, John Summit, Don Diablo, R3hab, Salvatore Ganacci, Mëstiza, Alok, Charlotte de Witte, Deborah de Luca, Nina Kraviz și Korolova sunt doar câteva dintre numele care vor face scena să vibreze și publicul să danseze până în zori. Iar dacă muzica electronică nu e tot ce cauți, scena urban aduce artiști fresh și momente speciale care te vor surprinde în cele mai bune moduri.

Accesul în festival: Ce trebuie să știi ca să nu ratezi nimic

  • Check-in-ul este esențial! Fie că ai bilet de o zi sau abonament, trebuie să completezi formularul de check-in – online (gratuit) sau la locație (25 euro taxă). Brățara de festival se eliberează doar pe baza unui cod de bare valid și a unui act de identitate.
  • Biletele sunt nominale și netransferabile, așa că nu încerca să “le dai mai departe” – nu vei putea intra.
  • Minorii sub 18 ani pot participa, dar cu reguli stricte: cei sub 14 ani trebuie însoțiți de un părinte, toți minorii trebuie să aibă acord parental completat (link-ul oficial e pe site), accesul copiilor sub 7 ani este permis doar până la ora 19:00 și numai cu un părinte

Programul de acces și punctele de check-in

GENERAL ACCESS: intrare Bulevardul Basarabia

  • Ridicare brățări: 4-6 iulie între 15:00 - 03:00
  • Acces festival: 16:00 - 04:00
  • VIP ACCESS - intrare Maior Coravu
  • Ridicare brățări: 15:00 - 03:00
  • Acces festival: 16:00 - 04:00

Festivalul începe în fiecare zi la ora 16:00. Recomandarea organizatorilor este să vii devreme și pregătit pentru temperaturi ridicate: poartă haine lejere, folosește cremă cu protecție solară și hidratează-te constant!

Cum plătești la Neversea Kapital – Sistemul de top-up și refund

Cash și cardul rămân acasă, pentru că în festival totul se plătește cu brățara ta. Încarci bani în contul tău de check-in (online, recomandat) sau direct în festival (cash/card), la punctele de top-up.

Refund-urile pentru sumele rămase se pot cere:

  • Online (doar pentru sumele încărcate online): între 9 și 14 iulie
  • Offline, la CreditPoint: în timpul festivalului + luni, 7 iulie, între 10:00 - 17:00
  • Ai și opțiunea să donezi ce rămâne din credit către campania „Spitale Publice din Bani Privați”.

Obiecte interzise - Ce să NU iei cu tine

Lista completă este pe site, dar iată câteva dintre cele mai importante:

  • alcool, substanțe interzise, conserve
  • parfumuri, deodorante, sticle de orice fel
  • umbrele, lanțuri, bannere susținute de bețe
  • rucsacuri mai mari de 29x21x12 cm
  • aparate foto/video profesionale (inclusiv DSLR-uri)
  • animale, scaune, arme, articole pirotehnice, lasere

Obiectele interzise vor fi confiscate sau aruncate. Fii smart, verifică regulamentul oficial înainte de a pleca de acasă!

Puncte de ridicare a brățărilor - 1-3 iulie, între 12:00 - 22:00

Neversea Points:

  • Sun Plaza
  • București Mall
  • Mega Mall

Raiffeisen Points:

  • Băneasa Shopping City (Galeria Feeria)
  • AFI Cotroceni

Ploom Points:

  • AFI Cotroceni (intrarea Galaxy)
  • Promenada Mall (lângă scări)


Comentarii Facebook

OSZAR »