Bancul electoral al serii vine de la Cluj: Clujenii, campioni la vot și primii care l-au „ales” pe Nicușor Dan... Papă! FOTO

Bancul serii vine de la Cluj: Clujenii, campioni la vot și primii care l-au „ales” pe Nicușor Dan... Papă!

Nu doar că au ieșit la vot în proporție de aproape 80%, ci au și dat tonul umorului electoral național: clujenii au lansat, în timp record, primul meme viral al serii după anunțarea rezultatelor exit poll.

După ce institutele CURS și Avangarde l-au dat câștigător în exit-poll-uri detașat pe Nicușor Dan în turul I al alegerilor prezidențiale, cu un avans consistent față de George Simion, rețelele sociale au fost luate cu asalt. Iar din Cluj a venit cel mai savuros „verdict popular”: Nicușor Dan a fost „ales” Papă.

Meme-ul, care s-a propagat în mediul online în mai puțin de 30 de minute de la închiderea urnelor, îl înfățișează pe candidatul Nicușor Dan ieșind într-un nor de „fum alb” pe horn, exact ca la Vatican, atunci când este anunțat noul Suveran Pontif. Sub titlul „Habemus Președinte”, imaginea ironizează solemnitatea momentului și graba cu care publicul l-a validat deja, cel puțin în glumă, drept noul lider al țării.

Reacțiile nu au întârziat:

„Așteptăm discursul de pe balconul de la Cotroceni!”
„Fumul alb de la Cluj a fost cu 4G, de-aia a ajuns primul!”
„Vaticanul mai are de învățat de la secțiile de votare din Mănăștur.”

Este însă important de menționat că rezultatele exit poll-urilor reflectă doar votul din interiorul țării, fără a lua în calcul diaspora, unde peste 1,5 milioane de români au votat astăzi, iar voturile sunt în curs de numărare.

Indiferent de rezultatele finale, clujenii și-au adjudecat deja victoria la capitolul umor și spontaneitate online. În seara în care românii și-au ales viitorul președinte, Clujul a ales să râdă primul.

Comentarii Facebook

OSZAR »