Meteorologii anunță o vară atipică pentru România, cum n-a mai fost de ani de zile. Ce prognoză au specialiștii pentru Cluj-Napoca în vara 2025

Meteorologii AccuWeather anunță o vară atipică, așa cum n-a mai fost demult în România. Ce prognoză au specialiștii pentru Cluj-Napoca în vara 2025

Vara 2025 se anunță neobișnuită în România, cu o succesiune de episoade de instabilitate atmosferică și intervale de caniculă, alternanță care pune la încercare planurile de vacanță ale românilor. Potrivit datelor AccuWeather pentru Cluj-Napoca, vara va fi marcată de variații bruște de temperatură, ploi frecvente în iunie și iulie, dar și episoade calde și stabile în a doua parte a verii.

Iunie 2025 – o lună instabilă, cu temperaturi moderate și ploi frecvente

Începutul verii în Cluj aduce o vreme schimbătoare, cu alternanțe între soare și ploi. Primele zile ale lunii, între 1 și 3 iunie 2025, sunt marcate de ploi și cer parțial noros, cu temperaturi maxime între 19 și 21 de grade Celsius și minime de 9–12 grade.

Între 4 și 7 iunie, vremea se îmbunătățește ușor, cu maxime între 23 și 25 de grade, însă instabilitatea revine rapid în perioada 8–11 iunie, când apar din nou ploi și descărcări electrice, însoțite de temperaturi ușor mai ridicate, de până la 24–25 de grade.

Cea mai instabilă perioadă a lunii este între 15 și 19 iunie, când aproape fiecare zi este afectată de ploi sau furtuni. Temperaturile maxime variază între 20 și 23 de grade, iar minimele rămân constante în jurul a 13–14 grade.

Abia din 22 iunie, vremea se stabilizează. Urmează o secvență de opt zile (22–29 iunie) cu cer predominant senin sau parțial noros, fără ploi, cu temperaturi constante între 21 și 23 de grade Celsius.

Luna se încheie cu o ușoară încălzire, în data de 30 iunie fiind prognozată o maximă de 23 de grade, sub un cer parțial noros.

image.png

Iulie 2025 – între valuri de căldură și furtuni de vară

Luna iulie începe cu o vreme variabilă. Primele patru zile sunt marcate de alternanțe între nori și soare, iar temperaturile cresc treptat de la 23 la 26 de grade, cu minime nocturne în jurul a 14–15 grade.

În perioada 5–10 iulie, instabilitatea atmosferică devine dominantă. Se anunță mai multe zile cu furtuni și ploi, iar temperaturile rămân între 23 și 24 de grade ziua și între 10 și 15 grade noaptea. Această perioadă este urmată de o ușoară ameliorare, cu zile parțial însorite și maxime de 25 de grade în intervalul 11–12 iulie.

Spre mijlocul lunii, între 13 și 15 iulie, revin ploile și descărcările electrice, dar temperaturile nu coboară semnificativ, păstrându-se în jurul valorii de 24 de grade.

A doua parte a lunii aduce o perioadă tot mai caldă și mai stabilă. Din 16 iulie încep să se înregistreze temperaturi maxime de 25–27 de grade, iar zilele de 18, 19, 24, 25, 26 și 28–31 iulie sunt senine sau parțial însorite, cu maxime între 27 și 29 de grade Celsius. Este, de altfel, cea mai caldă perioadă a lunii.

Totuși, nici finalul lunii nu scapă complet de instabilitate: zilele de 22, 23 și 29 iulie sunt marcate de posibile furtuni, dar fără scăderi semnificative de temperatură.

image.png

August 2025 – o lună predominant caldă, cu mai puțină instabilitate

Prima săptămână a lunii august continuă cu temperaturi ridicate, dar instabilitatea rămâne prezentă. Între 1 și 9 august, aproape fiecare zi este marcată de furtuni sau ploi de vară, cu maxime între 24 și 27 de grade și minime între 13 și 16 grade.

După 10 august, vremea devine semnificativ mai stabilă. Între 10 și 16 august, temperaturile maxime cresc treptat de la 25 la 28 de grade, iar cerul rămâne parțial însorit sau senin în majoritatea zilelor.

În perioada 17–23 august se păstrează un regim termic plăcut, cu maxime de 24–26 de grade și cer variabil. Singura zi cu ploi ușoare este 17 august.

Ziua de 24 august aduce un nou episod de instabilitate, cu ploi și descărcări electrice, urmată apoi de intrarea într-o perioadă de normalitate climatică, cu temperaturi în jurul mediei istorice pentru finalul lunii.

După 25 august, AccuWeather nu mai oferă prognoză detaliată, ci doar medii istorice, care indică temperaturi obișnuite pentru această perioadă: între 23 și 24 de grade la orele amiezii și 11–12 grade noaptea.

Vara 2025 se anunță ca una dintre cele mai variabile din ultimii ani în Cluj-Napoca. Iunie și iulie aduc o frecvență ridicată a furtunilor și ploilor, iar temperaturile rămân relativ moderate. Abia spre finalul lui iulie și în august se instalează o vreme mai stabilă, cu episoade de caniculă blândă și mai puține ploi.

Este recomandat ca planurile de vacanță sau activitățile în aer liber să fie organizate cu flexibilitate, în special în prima parte a verii.

image.png

Comentarii Facebook

OSZAR »