Cluj: Accident feroviar grav, provocat de un MILITAR beat și fără permis, care tracta un microbuz: „Am fost surprins de tren în gabaritul căii ferate”
Un militar fără permis de conducere a scăpat basma curată, după ce a condus beat criță un tractor agricol (TAF) neînregistrat și a provocat un accident feroviar grav. Judecătorii de la Tribunalul Militar Cluj au confirmat luni, 3 martie 2025, soluţia de renunţare la urmărirea penală împotriva caporalului din cadrul Unității Militare 02267 Bistrița.
Conform anchetatorilor, incidentul a avut loc pe 11 octombrie 2023, în localitatea Savla, județul Bistrița-Năsăud, unde tractorul forestier condus de militar a fost surprins de un tren în timp ce tracta un microbuz defect.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 20:00, pe un drum de hotar secundar, în apropierea unei treceri la nivel cu calea ferată.
Militarul a întins un cablu de oțel peste calea ferată pentru a tracta microbuzul, iar în momentul în care trenul a ajuns în zona respectivă, a lovit cablul de tractare, iar atât tractorul, cât și microbuzul au fost târâte pe calea ferată pe o distanță de aproximativ 20 de metri.
În urma impactului, militarul a suferit leziuni grave, fiind diagnosticat cu politraumatism și traumatism toracic. Testele efectuate au arătat că acesta se afla sub influența alcoolului, având o concentrație de 0,66 ml/1 alcool pur în aerul expirat.
Militarul a declarat în instanță că nu a știut că drumul respectiv este unul public și voia doar să ajute un prieten pentru a-și tracta microbuzul.
,,În seara zilei de 10 octombrie 2023, în jurul orelor 19:00, am fost contactat telefonic de numitul, care m-a rugat să îl ajut să își tracteze autoturismul marca Ford Transit ce rămăsese defect, cu câteva zile anterior, în zona pasajului de cale ferată din zona drumului ce duce spre Valea Pleșului din localitatea Salva. Precizez că microbuzul urma să îl tractez până în rampa forestieră din apropiere.
Arăt că eu mă aflam la pădure, unde prestam servicii forestiere cu tractorul forestier pe care îl dețineam în proprietate. Declar că tractorul respectiv l-am cumpărat pentru a-l folosi exclusiv la pădure, unde prestam servicii pentru a-mi completa veniturile, motiv pentru care nu am făcut demersuri pentru a-l înmatricula ori pentru a obține permis de conducere auto, nedeplasându-mă cu acesta pe drumurile publice.
Numitul mi-a comunicat locația unde se afla defectă autoutilitara sa, astfel că mi-am dat seama că aceasta era staționată chiar lângă pădurea unde eu prestam servicii cu tractorul, nefiind necesar să mă deplasez pe drumurile publice pentru a-l tracta pe acesta.
M-am deplasat spre zona respectivă pe drumurile forestiere din pădurea localității Salva, iar când am ajuns în apropierea drumului de hotar de pe Valea Pleșului am observat autoturismul numitului fiind staționat în apropierea căii ferate ce trece prin zona respectivă.
După ce am ajuns la drumul secundar Valea Pleșului, pentru a ajunge la autoturismul marca Ford, am parcurs o distanță de aproximativ 20-30 de metri, după care am oprit tractorul și am întins șpranga pentru a-l tracta.
Precizez că drumul de pe Valea Pleșului este un drum de pământ, eu având convingerea că era un drum nepublic, întrucât, deși îmi desfășuram activitatea în apropierea zonei respective, foarte rar am observat tractoare agricole sau alte utilaje mergând pe drumul respectiv. Drumul respectiv, de altfel, nu duce nicăieri, terminându-se undeva în pădurea localității Salva.
După ce am legat șpranga la autoturismul marca Ford, am fost surprins în gabaritul căii ferate de trenul care a trecut în momentul respectiv având direcția spre #####. În urma evenimentului feroviar, eu am suferit leziuni traumatice, fiind transportat la Spitalul Județean Bistrița. De asemenea, au existat și unele avarii minore la trenul Regio 4116, pe care, de altfel, le-am achitat integral.
În ziua respectivă, nu mai rețin exact, însă undeva în jurul amiezii, am consumat băuturi alcoolice în condițiile în care îmi terminasem treaba la pădure și urma să mă deplasez spre casă.
Recunosc și regret faptele reținute în sarcina mea și doresc să precizez că nu obișnuiesc să consum băuturi alcoolice, însă în ziua respectivă am consumat băuturi alcoolice cu niște prieteni, în contextul în care în localitatea ##### avea loc un eveniment celebrat de locuitorii localității.”, a declarat caporalul în instanță.
1 Comentariu
Oamenii Și Copiii Trebuie Să Se Ferească De Doctorițe, Doctori, Dar Și De Oamenii Și Copiii De Domeniu Medicină Ca Învățământ, Și Să Nu Se Împrietenească Nici-o Dată Cu Doctorițe Și Doctori, Deoarece Sunt Criminale Și Criminali Pe Medicină, Spre Exemplu:
https://youtu.be/Avv0fek2UVA?si=nr4kYURuRw2Qd7tx
Trimiteți Mai Departe… Citeste mai departe