Deputatul clujean Remus Lăpușan (PSD) trage un semnal de alarmă cu privire la agricultura din România și vine în sprijinul fermierilor din Cluj și toată țara.
Deputatul clujean Remus Lăpușan (PSD), a vorbit miercuri, 21 mai 2025, de la tribuna Parlamentului, precizând că România europeană nu este un slogan, ci o responsabilitate asumată față de fiecare generație.
„Ce înțelegem din votul de ieri? Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au participat la votat.”, a transmis Remus Lăpușan.
Deputatul PSD Remus Lăpușan a votat în această dimineață! Acesta a menționat că a votat pentru valorile în care crede, susținând totodată drumul european al României.
Cu doar câteva zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, deputatul clujean Remus Lăpușan (PSD) a susținut, marți, în Parlament, o declarație politică prin care face un apel public pentru păstrarea direcției europene a României.
Data aleasă are o simbolistică aparte: pe 21 septembrie 1848, Avram Iancu a ajuns cu 6.000 de oameni înarmați pe Câmpia Libertății de la Blaj.
Spitalul Regional de Urgență Cluj prinde contur, iar autoritățile promit că lucrările sunt în grafic. Dacă totul merge conform planului, noul colos medical ar urma să fie gata în a doua jumătate a anului 2028
Camera Deputaților a adoptat miercuri, 23 aprilie, o propunere legislativă esențială pentru reforma pensiilor de serviciu, care vizează în mod special magistrații și personalul juridic de specialitate.
Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, a tras un semnal de alarmă în Parlament cu privire la pericolul răspândirii febrei aftoase în România, în contextul izbucnirii unei epidemii grave în Slovacia și Ungaria
Lipsa cunoștințelor economico-financiare implică riscuri majore ca marginalizare, sărăcie și dezechilibru social. Prin urmare, e nevoie să facem educație financiară solifă pentru tineri.
Astăzi, ședința de declarații politice din Camera Deputaților a fost anulată din cauza așa-zisei “greve parlamentare” a partidelor AUR și POT. Deputatul clujean PSD Remus Lăpușan a criticat dur acest gest, catalogându-l drept un „teatru absurd” menit să b
Elevii de liceu din România beneficiază în prezent de doar o oră de educație fizică pe săptămână, ceea ce este insuficient pentru a combate efectele unui stil de viață sedentar.
În cadrul discursului său, deputatul clujean a subliniat că statul trebuie să se implice mai activ în sprijinirea acestor domenii esențiale.
Astăzi, 26 februarie 2025, deputatul Remus Lăpușan (PSD) a susținut în Parlamentul României o declarație politică prin care a subliniat necesitatea sprijinirii și promovării moștenirii culturale lăsate de Constantin Brâncuși.
Este oficial! Patru noi consilieri județeni au depus jurământul și și-au preluat mandatele la Consiliul Județean Cluj
Deputatul PSD Cluj, Remus Lăpușan, a reacționat la demisia președintelui Klaus Iohannis, considerând că aceasta vine prea târziu și că servește doar intereselor personale ale fostului șef de stat.
Ieri, 5 februarie 2025, Parlamentul României a adoptat bugetul de stat pentru anul 2025, axat pe dezvoltare economică, modernizare și sprijin pentru comunități. Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat a susținut și votat un buget care pune accent
Patru membri ai Consiliului Județean Cluj și-au anunțat miercuri, 29 ianuarie, demisiile din cauza incompatibilității cu noile funcții pe care le dețin.
Reforma administrativă a României reprezintă un proiect fundamental pentru eficientizarea administrației publice și dezvoltarea comunităților locale. Premierul Marcel Ciolacu a demonstrat viziune și determinare
Centura Dejului intră în linie dreaptă: Guvernul Ciolacu a aprobat indicatorii tehnico-economici ai investiției
Liderii clujeni ai partidelor pro-europene PNL, PSD, USR și UDMR au transmis vineri un mesaj unitar de susținere pentru Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidențiale. Indiferent de diferențele ideologice între aceste formațiuni, toți liderii au s
Remus Lăpușan (PSD) și Cristian Șipoș (AUR) ajung în Parlament! Cine sunt noii consilieri județeni care le vor lua locul la Consiliul Județean Cluj?
Un număr de 15 politicieni va avea județul Cluj în noul Parlament al României, în urma voturilor din 1 decembrie. Dintre aceștia, 4 se vor afla în Senat și 10 în Camera Deputaților
Remus Lăpușan, candidat la Camera Deputaților din partea PSD Cluj, mesaj important pentru clujeni: „Mulțumim celor care ne-au susținut”
Numărul de deputaţi şi senatori care revin fiecărui județ în urma alegerilor parlamentare se stabileşte în funcţie de populaţia fiecărui județ.
Într-o perioadă marcată de provocări sociale și economice, candidatul PSD Cluj la Camera Deputaților, Remus Lăpușan, transmite un mesaj clar și optimist: viitorul județului Cluj și al țării depinde de implicarea fiecăruia dintre noi.
În această perioadă decisivă pentru viitorul nostru, haideți să ne unim forțele pentru a păstra și promova esența a ceea ce ne definește ca români: credința, cultura și tradițiile noastre.
Candidatul la Camera Deputaților din parte PSD Cluj, Remus Lăpușan, a votat pentru alegerea următorului președinte al României, în jurul orei 09:00.
Într-un climat educațional în continuă transformare, marți, 19 noiembrie 2024, în sala de conferințe a Hotelului Victoria, a avut loc evenimentul “Educație de calitate la nivelul județului Cluj în contextul noutăților legislative”,
În contextul alegerilor care se apropie, educația și sportul sunt două dintre domeniile prioritare în programul de guvernare al PSD, iar acest lucru este reflectat și în viziunea candidatului PSD Cluj la Camera Deputaților Remus Lăpușan.