VIDEO Premieră națională în Florești! Primul Campionat Național de Pumptrack: Merită să vedeți „acrobațiile” riderilor care au uimit publicul

Premieră în ciclismul românesc: primul Campionat Național de Pumptrack, organizat la Florești

Federația Română de Ciclism, în parteneriat cu Momentum Sports și Primăria Florești, a organizat primul Campionat Național de Pumptrack din România. Evenimentul a avut loc la Dirt Park Florești, pe primul pumptrack asfaltat din regiune, marcând un moment de referință în dezvoltarea ramurilor gravitaționale ale ciclismului românesc.

Competiția a fost deschisă atât sportivilor licențiați FRC, cât și amatorilor cu vârsta minimă de 13 ani, reunind rideri din întreaga țară. Campionatul a pus accent pe abilitățile tehnice, controlul bicicletei și condiția fizică a participanților, contribuind la promovarea disciplinei de pumptrack ca parte integrantă a ciclismului modern.

În cadrul evenimentului, au avut loc și demonstrații de ciclism de performanță, spre bucuria floreștenilor care au fost prezenți în număr mare, fie ca susținători, fie ca participanți. Atmosfera a fost una spectaculoasă, iar pista modernă de pumptrack din Florești a oferit un cadru ideal pentru desfășurarea competiției.

„Florești devine, pas cu pas, un pol al sportului în România – un loc în care comunitatea se dezvoltă prin mișcare, competiție și spirit fair-play”, a declarat primarul Floreștiului Bogdan Pivariu.

Evenimentul este înscris în calendarul oficial al Federației Române de Ciclism și reprezintă un nou pas în afirmarea Floreștiului ca centru activ al sportului național.

Comentarii Facebook

OSZAR »