Un fost favorit al fanilor, la un pas de întoarcerea în Superliga! Mutare spectaculoasă pregătită de CFR Cluj

Internaționalul român Andrei Burcă (32 de ani) este foarte aproape de o revenire la CFR Cluj, după ce s-a despărțit oficial de FC Baniyas din Emiratele Arabe Unite.

Anunțul a fost făcut de clubul arab printr-un comunicat, cu doar o zi înainte de meciul amical dintre România și Cipru, programat în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026.

Burcă a evoluat un singur sezon la Baniyas, bifând 28 de apariții și marcând un gol în toate competițiile. Transferat vara trecută de la Al-Okhdood (Arabia Saudită), fundașul central pare pregătit să revină în Superliga, la echipa cu care a cunoscut cele mai mari succese pe plan intern.

El a mai jucat la CFR Cluj între iulie 2019 și iulie 2023, perioadă în care a câștigat mai multe trofee. În vara lui 2023, clubul din Gruia l-a vândut pentru un milion de euro în Arabia Saudită. Dacă transferul se concretizează, Burcă ar deveni al doilea fost jucător repatriat recent de CFR, după Damjan Đoković Muhar.

Comentarii Facebook

OSZAR »