Doliu în fotbalul românesc: Medicul mai multor mari cluburi s-a stins din viață. Acesta a fost și la CFR Cluj
Cunoscut pentru activitatea sa de medic al echipei FCSB timp de un deceniu, între 2004 și 2014, Radu Paligora a murit la vârsta de 50 de ani.
Trista veste a fost anunțată de clubul FCSB prin intermediul paginii oficiale de Facebook, menționând că decesul a survenit în urma unui cancer pulmonar.
„Astăzi a plecat dintre noi, la vârsta de 50 de ani, cel care ne-a fost medic, coleg și prieten, Dr. Radu Paligora. Clubul nostru transmite condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul transmis de club.
După perioada petrecută la FCSB, inclusiv în staff-ul antrenorului Laurențiu Reghecampf în ultimii doi ani, Paligora l-a urmat pe acesta în Arabia Saudită, la Al Hilal, unde a activat timp de șapte luni. A continuat cariera în Bulgaria, la Ludogoreț Razgrad, pentru o perioadă de doi ani și jumătate, apoi s-a reunit din nou cu Reghecampf la Al Wasl.
Revenit în România, a colaborat pentru o scurtă perioadă cu CFR Cluj, iar ultima sa experiență profesională a fost la Farul Constanța, între octombrie 2021 și septembrie 2022.
Radu Paligora rămâne în amintirea lumii fotbalului românesc ca un profesionist dedicat și respectat.
2 Comentarii
DRUM LIN ONOARE PENTRU CE AI FĂCUT
asta a plecat in 2014 din romania ce doliu in fotbalul romanesc visati