Un loc de relaxare îndrăgit de clujeni, transformat într-un coșmar al căpușelor! „Am fost mușcați în weekend, e nevoie urgent de dezinsecție!”


Făgetul, focar de capușe? Clujenii trag un semnal de alarmă: „E nevoie de intervenție!”

O sesizare transmisă recent Primăriei Cluj-Napoca atrage atenția asupra unei probleme grave într-o zonă frecventată de mii de clujeni în fiecare weekend – traseul de la Roata Făget spre locul de picnic amenajat de Primărie. Aparent un colț de natură ideal pentru relaxare, zona s-a transformat într-un focar de capușe.

 „Bună ziua, vă rugăm să faceți o dezinsecție de la Roata Făget înspre locul de picnic amenajat de către primărie. Am fost în zonă în weekend și am fost mușcați de căpușe. Mulțumesc anticipat!”

Este apelul îngrijorat al unui clujean care a ales să se relaxeze în natură, dar s-a ales cu mușcături de capușe – insecte care nu doar provoacă disconfort, dar pot transmite boli grave, precum boala Lyme sau encefalita de căpușă.

În contextul în care vremea frumoasă atrage tot mai mulți oameni în natură, mai ales în zonele de picnic amenajate de autorități, prezența capușelor devine un real pericol pentru sănătatea publică. Familii cu copii, grupuri de prieteni, bicicliști sau simpli iubitori de plimbări în natură aleg acest traseu pentru relaxare. O mușcătură de capușă, însă, poate transforma o ieșire de weekend într-un coșmar medical.

Locuitorii cer intervenția rapidă a autorităților și o campanie de dezinsecție în zonă.

Cazul semnalat scoate în evidență o problemă recurentă în sezonul cald, când tot mai mulți clujeni aleg locurile de relaxare în natură pentru a scăpa de agitația orașului. Prezența capușelor în astfel de zone nu este doar un disconfort temporar, ci un risc real pentru sănătatea publică. Mușcăturile pot avea consecințe grave, iar lipsa unei intervenții rapide din partea autorităților poate transforma o simplă ieșire la iarbă verde într-un episod medical de durată. Este esențial ca administrația locală să trateze cu prioritate aceste sesizări, să verifice situația la fața locului și să demareze acțiuni de dezinsecție eficiente, mai ales în zonele frecventate intens de populație. Locurile de relaxare din Cluj ar trebui să fie sigure pentru toți, nu potențiale capcane invizibile.

Comentarii Facebook

OSZAR »