Măsuri de URGENȚĂ în Cluj, pentru că zeci de mii de clujeni nu vor avea apă zile în șir: Unde se va duce apă cu cisterna/ Cursuri online la unele școli

Mii de clujeni rămân 3 sau chiar 4 zile fără apă. Lucrări majore la conducta Cluj – Gherla – Dej. Cursuri online posibile în unele localități, cu arobarea IȘJ Cluj

Un amplu proiect de modernizare a rețelei de alimentare cu apă din județele Cluj și Sălaj va aduce întreruperi temporare în furnizarea apei potabile, în perioada 20–23 mai 2025. În această perioadă, mii de locuitori din Cluj-Napoca, Gherla, Dej și din comunele arondate vor resimți efectele lucrărilor efectuate de Compania de Apă Someș.

se ia apa 1.png



se ia apa 2.png


se ia apa 3.png


În urma acestei situații, prefectul județului Cluj, Maria Forna, a convocat joi, 15 mai, o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) pentru a analiza impactul și a coordona măsurile de sprijin pentru populație.

Conductă nouă, aducțiune de 164 km

Lucrările vizează o conductă de aducțiune cu  Ø600 pe traseul Cluj-Napoca – Gherla – Dej. Este una dintre componentele cheie ale unui proiect major de investiții în infrastructura de apă, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) și continuat prin Programul de Dezvoltare Durabilă (PDD), cu o valoare totală de peste 440 de milioane de euro.

În vederea alimentării cu apă a localităților din nordul județului Cluj și a întregului județ Sălaj, beneficiind de circa 180.000 de locuitori din cele două județe care azi nu au parte de o alimentare cu apă posibilă de bună calitate prin sistemul public centralizat, Compania de Apă Someș-Napoca, prin programul major de investiții POIM – Programul Operațional Infrastructură Mare, continuă, în prezent, prin PDD – Programul de Dezvoltare Durabilă, în valoare totală de peste 440 milioane euro, programe cofinanțate de UE, a inclus realizarea a ceea ce va fi probabil cea mai lungă aducțiune de apă potabilă din România, aducțiunea Cluj-Sălaj, în lungime de 164 km cu cca. 150 km suplimentări de ramificații.

Furnizarea apei, sistată temporar

Realizarea lucrării impune sistarea temporară a apei în mai multe zone, inclusiv în Cluj-Napoca și localitățile de pe traseul conductei.

Realizarea lucrării nu se poate face fără întreruperea furnizării apei atât pentru o parte a municipiului Cluj-Napoca, cât și pentru o bună parte din utilizatorii din aval de Cluj-Napoca, de la ieșirea din municipiu până la Gherla, satele aparținând de Gherla, Dej și satele aparținând de Dej, cât și pentru utilizatorii din Câmpia Transilvană, de o parte și de alta a aliniamentului Apahida – Câțcău – Mocu – Cămărașu.

Pentru gestionarea situației, autoritățile locale pot utiliza rezervele proprii pentru a alimenta temporar populația, timp de maximum 24 de ore. În plus, Compania de Apă Someș va organiza puncte de distribuție a apei potabile cu ajutorul cisternelor, în special pentru unități vitale: spitale, centre de permanență, cămine pentru vârstnici și alte instituții sensibile.

„Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a stabilit că, în situații excepționale, Compania de Apă Someș va stabili puncte de distribuție a apei potabile prin cisterne, în special în zonele cele mai afectate de lipsa apei, în speță spitalele, centrele de permanență, căminele de vârstnici și alte instituții de importanță vitală”, au anunțat reprezentanții Prefecturii Cluj

Cursuri online la școli, dacă va fi necesar

Dacă va fi necesar, Inspectoratul Școlar Județean Cluj poate decide trecerea cursurilor în regim online, în localitățile afectate.

Reprezentanții companiei de apă și ai Prefecturii au transmis mesaje de înțelegere către populație:

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat de necesitatea stringentă a efectuării acestei lucrări și apelăm la spiritul de solidaritate socială a celor afectați rugând să accepte această situație forțată, știind că pe urma lucrării (și a aducțiunii) vor beneficia zeci de mii de clujeni și sălăjeni care azi nu beneficiază de apă potabilă de bună calitate”, au declarat reprezentanții CA Someș SA.

Prefectul Clujului: „Investiții absolut necesare”

Prefectul Maria Forna a îndemnat cetățenii să coopereze cu autoritățile și să rămână informați.

Suntem deplin conștienți că lucrările efectuate de Compania de Apă Someș pot genera disconfort, dar sunt investiții absolut necesare pentru modernizarea infrastructurii de apă și asigurarea unui serviciu de calitate pe termen lung. Vă recomandăm să rămâneți informați și să cooperați cu autoritățile locale. CJSU va monitoriza îndeaproape evoluția lucrărilor și va interveni prompt în cazul apariției unor situații neprevăzute”, a transmis Forna.

Comentarii Facebook

OSZAR »