Explozie în centrul Clujului, în spate la Central: Trei persoane au fost rănite și transportate urgent la spital în urma exploziei unei butelii VIDEO
Explozie la o butelie în Cluj-Napoca: Trei persoane au fost rănite
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pe strada Cotită din municipiul Cluj-Napoca, în urma unei explozii care s-ar fi produs la o butelie aflată într-o anexă gospodărească.
Potrivit primelor informații, deflagrația nu a fost urmată de un incendiu. Trei persoane au fost rănite în urma incidentului: un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, o femeie de circa 40 de ani și un tânăr de aproximativ 20 de ani. Toți sunt conștienți și cooperanți. Bărbatul și femeia primesc îngrijiri medicale la fața locului, iar tânărul prezintă afecțiuni ușoare.
„Am înțeles că două persoane ar fi suferit arsuri pe 25-35 % din corp. Cea de-a treia persoană s-ar fi tăiat și a necesitat îngrijiri medicale” a declarat un martor pentru Știri de Cluj.
Pentru gestionarea situației, au fost mobilizate inițial două autospeciale cu apă și spumă, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Ulterior, forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă o ambulanță SAJ.
Conform clarificărilor din partea ISU Cluj explozia s-ar fi produs într-o curte, la o locuință improvizată situată între străzile Regele Ferdinand și Cotită, într-o zonă intens circulată din centrul orașului. Toate cele trei persoane rănite — un bărbat de aproximativ 60 de ani, o femeie de circa 40 de ani și un tânăr de aproximativ 20 de ani — au fost transportate la spital în stare de conștiență, pentru investigații și îngrijiri suplimentare.
6 Comentarii
As vrea sa.i lipes pe pe ochelari la ala care pune stiri de cluj fix in mijlocul campului vizual, i.as lipii si eu doua benzi mici semistransparente fix in mijlocul lentilei, as scrie pe ele nu mai pune stiri de cluj pe video, multumesx.
nu va luati de niste oameni sarmani Vasile plaminara sora sa Frosa si netotul Romica
De ce ai cotet cu butelie in centrul orasului de 5 stele?
faine case avem in centrul clujului
*****ii o facut gratar
Incendii și explozii.
Balcoane incendiate pe când?