Doliu în comunitatea academică din Cluj-Napoca. A murit un mare profesor, admirat de zeci de mii de clujeni

Comunitatea academică din Cluj-Napoca este profund îndurerată după ce profesorul emerit Augustin Popa a trecut la cele veșnice. Anunțul a fost făcut de reprezentanții UTCN.

Profesorul emerit doctor inginer Augustin Popa a fost o personalitate emblematică a învățământului superior tehnic din România, precum un pilon al domeniului geotehnicii și fundațiilor. Profesorul Popa a avut o carieră didactică de peste 60 de ani, timp în care a format profesioniști.

Mai mult, profesorul Popa a fost un model de noblețe, dăruire și rigoare, așa cum anunță reprezentanții UTCN în mesajul de adio. „Generații întregi de studenți i-au purtat recunoștința pentru pasiunea cu care a predat și pentru valorile umane pe care le-a insuflat. A contribuit esențial la conservarea patrimoniului arhitectural al României, fiind distins cu premiul Europa Nostra Awards (2022), printre multe alte recunoașteri naționale și internaționale.

Profesorul Augustin Popa a fost, înainte de toate, un om de o profundă eleganță sufletească. Ne despărțim de domnia sa cu recunoștință și cu convingerea că memoria sa va dăinui în sufletele celor care l-au cunoscut, l-au apreciat și i-au fost studenți sau colegi. Ad perpetuam sua memoriam!”, au transmis cei care i-au fost colegi sau discipoli.

Titlul de profesor emerit este un titlu onorific acordat unui profesor universitar care a ieșit la pensie, ca recunoaștere a meritelor sale didactice, științifice și profesionale. Titlul se acordă de către Senatul Universitar și reprezintă o distincție pentru contribuțiile importante aduse de profesor la învățământ și cercetare. 

profesor.jpg

Ca o recunoaștere a întregii sale cariere dedicate învățământului și cercetării inginerești, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca i-a conferit titlul onorific de Profesor emerit. Șef de disciplină, conducător de doctorat, expert tehnic și verificator de proiecte recunoscut la nivel național, profesorul Popa a lăsat în urma sa peste 200 de lucrări publicate si 15 cărți de specialitate tipărite. 

A efectuat peste 6000 de expertize tehnice și cerificări de proiecte și a dus la bun sfârșit numeroase proiecte de cercetare. De asemenea, s-a remarcat printr-o activitate extinsă și valoroasă în domeniul restaurării monumentelor istorice, contribuind cu profesionalism și dedicare la conservarea patrimoniului construit al României. A fost activ în numeroase comisii tehnice și științifice naționale și internaționale, membru în prestigioase organizații de profil, vicepreședinte al Societății Române de Geotehnică și Fundații. A fost invitat cu onoare în mai multe centre universitare din Germania, Franța, Belgia și Marea Britanie.

Prof. dr. ing. Augustin Popa a fost distins cu Diploma de Onoare a Societății Române de Geotehnică și Fundații (2008) și a ICSIC (2004), în semn de apreciere pentru determinarea și pasiunea orientate spre domeniului construcțiilor. Pentru contribuțiile sale remarcabile în domeniul conservării și restaurării patrimoniului, Prof. dr. ing. Augustin Popa a fost distins cu prestigiosul premiu Europa Nostra Awards (2022), acordat de Comisarul European pentru Inovare, Cercetare, Cultură și Educație, Mariya Gabriel, la categoria Conservation and Reuse, pentru soluțiile excepționale oferite în restaurarea Casei Libertății Religiei a Bisericii Unitariene Maghiare din Cluj-Napoca.

Comentarii Facebook

OSZAR »