VIDEO Amendă dură pentru o mare companie clujeană pentru lucrări de mântuială: „Dacă greșești plătești!/Au trei zile să remedieze”
Primarul din Florești, Bogdan Pivariu: „Dacă greșești, plătești!” – Amenzi pentru lucrări neconforme pe strada Răzoare
Primarul celei mai mari comune din România, Bogdan Pivariu, a anunțat că executantul lucrărilor de apă și canalizare de pe strada Răzoare din Florești a fost sancționat cu amendă în urma constatării unor neconformități în șantier. Măsura a fost luată după o inspecție în teren efectuată chiar de edil, care a declarat public că în Florești „nu se acceptă lucrări necorespunzătoare”.
„În Florești, dacă greșești, plătești! Am aplicat o amendă executantului lucrării de apă și canalizare de pe strada Răzoare după ce, în urma inspecției, am descoperit neconformități. Executantul a fost somat să remedieze problemele în maximum 3 zile”, a transmis primarul Bogdan Pivariu.
Măsura vine în contextul în care, în ultima perioadă, mai mulți locuitori ai comunei au semnalat probleme privind calitatea și ritmul unor lucrări de infrastructură. Pivariu subliniază că administrația locală este fermă în a cere respectarea standardelor și a termenelor asumate de constructori.
3 Comentarii
Gargara ieftina marca clanul pnl invatata de la limbricul scurt .. Evie et Fara Nicio consecinta real asupra executantului .. ca doar au fost alesi pe pile ..
... povesti de adormit cei cu mintea de copil, omul adult fara facts si minim de date, adica nu 0 date, doar pe cuvinte de basme nu are cum sa pape galuste din astea.
... Rusine dar asa ceva nu exista la cei fara cultura, fara principii ci doar ambitie si nesimtire.
NUMAI VENIȚI CU VRĂJEALĂ CĂ SA ÎNCHEIAT CAMPANIA ELECTORALĂ