Înapoi la școală... dar doar pentru trei zile. Ziua de 2 mai este liberă, dar cu o condiție. Ce urmează pe 2 mai și ce schimbări aduce finalul lunii mai
Înapoi la școală... dar doar pentru trei zile. Ce urmează pe 2 mai și ce schimbări aduce finalul lunii mai
După vacanța de Paște, elevii și profesorii s-au întors astzăi în bănci, dar doar pentru trei zile. Săptămâna e scurtă și vine cu o minivacanță : vineri, 2 mai, va fi zi liberă pentru tot personalul din sistemul bugetar, inclusiv pentru cadrele didactice, dar cu o condiție.
Decizia a fost stabilită printr-o hotărâre publicată în Monitorul Oficial și vine ca o continuare a zilei de 1 Mai – Ziua Muncii, zi nelucrătoare prin lege. Practic, între 1 și 4 mai 2025, elevii și profesorii se vor bucura de o minivacanță, exact la începutul ultimei perioade importante din an.
Însă, această pauză suplimentară vine cu o condiție: ziua liberă de 2 mai va trebui recuperată prin prelungirea programului de lucru până la data de 31 mai 2025, fiecare instituție organizând programul intern.
În paralel, astăzi, 28 aprilie 2025, a început și Modulul 5 din calendarul anului școlar, ultimul și cel mai lung modul de cursuri, care se va desfășura până pe 20 iunie 2025, înainte de intrarea în vacanța de vară.
Astfel, elevii au intrat în ultima etapă de școală a acestui an, una plină de provocări, examene și pregătiri finale, chiar dacă debutul modulului este marcat de o săptămână neobișnuit de scurtă.
2 Comentarii
Lăsați minciuna nu se mai recuperează nimica .Bugetari libere cit cuprinde .Mai și minți nesimțiților