Criză academică internațională: Studenții români de la Harvard, în incertitudine totală după decizia lui Trump. Ministerul Educației reacționează!
Situație tensionată pentru zeci de tineri români care studiază la una dintre cele mai prestigioase universități din lume. Ministerul Educației a anunțat vineri că monitorizează „cu atenție” situația studenților români înscriși la Harvard, după ce administrația americană a revocat certificarea programului de admitere pentru studenți internaționali
Decizia șocantă a autorităților americane a declanșat o reacție puternică atât în mediul academic, cât și la nivel diplomatic. Universitatea Harvard a dat deja în judecată administrația SUA, în încercarea de a proteja drepturile și viitorul miilor de tineri internaționali afectați, printre care și studenții români.
Ministerul Educației a transmis că este în dialog permanent cu Ambasada României la Washington, subliniind că susține demersurile diplomatice pentru clarificarea statutului acestor studenți. Într-un comunicat oficial, MEC arată că „ne preocupă impactul acestei decizii asupra studenților români care studiază la Universitatea Harvard, tineri excepționali care reprezintă România în centre academice de prestigiu la nivel global. Suntem în contact cu reprezentanții ambasadei și susținem demersurile diplomatice pentru clarificarea statutului acestor studenți și al familiilor lor.”
În același timp, autoritățile încurajează studenții români aflați în SUA să rămână în contact permanent cu Ambasada pentru a primi informații actualizate și pentru a beneficia de asistență consulară, în cazul în care situația escaladează.
Potrivit datelor oficiale, 34 de studenți români sunt înscriși la Harvard, la toate nivelurile de studiu - licență, masterat și doctorat. Pentru aceștia, revocarea programului SEVP (Student and Exchange Visitor Program) ar putea însemna întreruperea studiilor, pierderea vizei sau chiar întoarcerea forțată în țară.
„Ministerul Educației și Cercetării va continua să monitorizeze situația și să colaboreze cu toate instituțiile relevante pentru a sprijini interesele legitime ale studenților români aflați în această situație.”, a mai transmis instituția.
3 Comentarii
Ii preluam noi și ii harvardim la meserie.
Sa mearga la Oxford, Sorbona samd
Nu prea cred ca-l doare capul pe Trump de ministerul educatiei din RO !!